Niciodata in viata nu trebuie sa ne subestimam..mereu trebuie sa stim ca indiferent daca suntem mai buni sau mai putin buni fiecare dintre noi isi are propriul destin si propria viata de urmat… cu suisuri si coborasuri.. insa niciodata nu trebuie sa ne dam batuti si nu trebuie sa fim deznadajduiti…trebuie sa respiram adanc, sa stergem lacrima din coltul ochilui ce sta sa cada si sa se alature sutelor de lacrimi deja rostogolite pe obrajii fierbinti… trebuie sa intelegem ca problemele si toate lucrurile negre din viata au rostul de a ne face mai puternici.
Atunci cand cuvintele rostite de persoane la care tii enorm te lovesc in fata precum picaturile mari si reci ale unei ploi dintr-o furtuna dezlantuita e unul dintre momentele in care simti cum pamantul se crapa sub tine si te inghite sufocandu-te violent… nimic nu se compara cu acele vorbe grele aruncate fara a intelege de ce… poate ca uneori nici nu trebuie sa intelegem de ce se intampla lucrurile… pur si simplu le luam ca atare si continuam sa mergem in viata cu o vointa si o dorinta si mai mare de a face ca viata totusi sa isi pastreze nota de veselie si optimism, lucururi esentiale ce iti dau puterea de a trece mai departe…si de a nu te lasa prada durerii si amalgamului de sentimente si emotii atat de contradictorii .. cel mai mare pacat ar fi sa permiti lucrurilor negative din viata sa isi lasa amprenta si sa pierzi,alergand dupa efemeritatea clipelor, adevaratele lucruri ce ar trebui adanc bifate in memorie, lucruri ce ar putea lasa cele mai frumoase si pretioase amintiri..


